*
1. letopisețul Căldurii: premiere parte, 29 iunie 2012, ed. 16
În urma unei
absențe vegetale, Magazinul de Cafea sus răsare, ca un ibric mare - avem
acum di tăti: The Neon Flamingo a înviat a 16-a ediție după Scriitură;
în urma lui, cei trei crai de la răsărit: CafEAua, ceașca goală și
umbrela închisă în ramă s-au deplasat la Antena 15 și au anunțat știrea.
Pe ce surse? Păi, autenticitatea poate fi verificată de către echipa
noastră de fotografi profesioniști.
------
În colțul special, îi avem ca invitați speciali pe actorul Mircea Pânzaru (luni veți vedea ce și cum) și pe Marian Vasile, care a venit cu, ghici ciupercă ce-o fi, CĂRȚI. Alina Pachițanu fotografiază fotografiile. Maestrul Bebe Pitei, liderul commando-ului fotografic, ne divulgă un banc: „Ce-ai vrea să scrie pe crucea ta? Vin imediat.” Liviu Cristescu îmi spune că ar prefera nu o cruce, ci un pendul. Fotografii ne agresează, vor să ne pozeze sufletele. Discuții despre Kant în timp ce așteptăm limonada etc. Cineva pune mâna pe umărul meu - de fapt, e Bogdan Papacostea: „De-acum încolo, Yigru este cronicarul nostru. Deci, dacă vreți să rămâneți în posteritate, dați-vă bine pe lângă el”. Gata, acum nu mai am nicio pretenție de obiectivitate.
------
„Melcii pot dormi 3 ani”. I-am povestit Alinei experiența mea de „turist în orașul natal”: am sărit (aproape literalmente!) din autobuz în autobuz, timp de 24 de ore, parcurgând aproape toate colțurile Constanței - astfel, cu un singur abonament, am făcut „evaziune fiscală”. (am fost în toate autobuzele, mai puțin 1, 44, 101(C), 3B/R) „Constanța e un sat de pescari”. I-am povestit lui Liviu ce-a ratat la Căldură 15. „Pianul n-are nevoie să dea din coadă”. S-ar părea că aici putem servi salate din grădina ursului și cafea guatemaleză.
------
Noaptea vine, iar fotografiile apar și pe mijlociul ecran. Prea multe fotografii gri. Să aplaudăm aplauzele! Băi, ai grijă să nu mă orbești cu blițul ăla. Liviu: „În curând va fi beznă, oamenii sunt cu privirea spre ieșire, își pun întrebi mărunte gen cum vor ajunge acasă (aluzie la subsemnatul yigru). Cântăreți din priviri, ipostaze apoftegmatice și trag concluzii hilare.” Cățeluș cu părul creț.
------
Tabăra de fotografie „OXIGEN II”. Mă gândesc la formula apei oxigenate (H2O2). Documentar relativ sublim, dar poate prea mult accent pe „lest”. Viața romanțată a bucătăriei. Să vedem și noi mai bine satul dintre dealuri! „Unii dintre noi nu mai respiră”. Întoarcerea lui Fane Geapana. Arhitectură. Fotografi în acțiune. Între timp, se strecoară printre noi legendarul Le Cocon. Planuri diabolice și parabolice. Mai multe detalii în curând. „Hai să mergem”. Am plecat înainte de after-hours - așa cum ar trebui să facă orice yigru medio-burghez. Pfffff. Am zărit un arici pe str. Suceava. Tăcere și „clair de lune”.
------
În colțul special, îi avem ca invitați speciali pe actorul Mircea Pânzaru (luni veți vedea ce și cum) și pe Marian Vasile, care a venit cu, ghici ciupercă ce-o fi, CĂRȚI. Alina Pachițanu fotografiază fotografiile. Maestrul Bebe Pitei, liderul commando-ului fotografic, ne divulgă un banc: „Ce-ai vrea să scrie pe crucea ta? Vin imediat.” Liviu Cristescu îmi spune că ar prefera nu o cruce, ci un pendul. Fotografii ne agresează, vor să ne pozeze sufletele. Discuții despre Kant în timp ce așteptăm limonada etc. Cineva pune mâna pe umărul meu - de fapt, e Bogdan Papacostea: „De-acum încolo, Yigru este cronicarul nostru. Deci, dacă vreți să rămâneți în posteritate, dați-vă bine pe lângă el”. Gata, acum nu mai am nicio pretenție de obiectivitate.
------
„Melcii pot dormi 3 ani”. I-am povestit Alinei experiența mea de „turist în orașul natal”: am sărit (aproape literalmente!) din autobuz în autobuz, timp de 24 de ore, parcurgând aproape toate colțurile Constanței - astfel, cu un singur abonament, am făcut „evaziune fiscală”. (am fost în toate autobuzele, mai puțin 1, 44, 101(C), 3B/R) „Constanța e un sat de pescari”. I-am povestit lui Liviu ce-a ratat la Căldură 15. „Pianul n-are nevoie să dea din coadă”. S-ar părea că aici putem servi salate din grădina ursului și cafea guatemaleză.
------
Noaptea vine, iar fotografiile apar și pe mijlociul ecran. Prea multe fotografii gri. Să aplaudăm aplauzele! Băi, ai grijă să nu mă orbești cu blițul ăla. Liviu: „În curând va fi beznă, oamenii sunt cu privirea spre ieșire, își pun întrebi mărunte gen cum vor ajunge acasă (aluzie la subsemnatul yigru). Cântăreți din priviri, ipostaze apoftegmatice și trag concluzii hilare.” Cățeluș cu părul creț.
------
Tabăra de fotografie „OXIGEN II”. Mă gândesc la formula apei oxigenate (H2O2). Documentar relativ sublim, dar poate prea mult accent pe „lest”. Viața romanțată a bucătăriei. Să vedem și noi mai bine satul dintre dealuri! „Unii dintre noi nu mai respiră”. Întoarcerea lui Fane Geapana. Arhitectură. Fotografi în acțiune. Între timp, se strecoară printre noi legendarul Le Cocon. Planuri diabolice și parabolice. Mai multe detalii în curând. „Hai să mergem”. Am plecat înainte de after-hours - așa cum ar trebui să facă orice yigru medio-burghez. Pfffff. Am zărit un arici pe str. Suceava. Tăcere și „clair de lune”.
2.Cronicăldură: Scena de Luni #1, Crai de ghindă
Cu burta de o
tonă, am făcut slalom printre străzile lăturalnice, înțesate de puștani
care mă întreabă conspirativ: „spik ingliș???”, pentru a ajunge, în cele
din urmă, la Magazinul de Cafea. Nicio figură cunoscută. În cele din
urmă, a sosit, în spatele unor flori artificiale, Alina. Ultimele
improv... vreau să spun, pregătiri. „Hai să facem mai intim aici”.
Sacrilegiu: anticele reviste Tomis, folosite pentru a „direcționa”
spoturile... La o șuetă cu Georgiana Mazilescu despre Max Blecher. În
spate, lumânări și - mai nou! - divan. Tronează acum și un vechi afiș
„Atelierele revistei Tomis” - ce vremuri... Note to self: să caut si eu
Psihonautica lui Paul Doru Mugur. Carte care, pe site-ul editurii, este
marketat ca „manual de instrucţiuni privind călătoria în lumea visului,
minicurs de fizică cuantică pentru eschimoşi și portal către internetul
cosmic”... Dar să revenim la căldurile noastre.
Din ce în ce mai multe fețe noi. Îl (re)salut cu această ocazie pe Dan Someșan - stay tuned, o să mai auziți de el. Bogdan: „te-ai levenit deja! Scrie cronica!” Altcineva: „ai scris deja cronica, înainte să vii?” Le Cocon vrea să-mi strivească bucățile de pizza. Liviu crede că vreau ca toți să scrie în stilul meu. Mania persecuției? Probabil.
Așezați pe scaunele și pernele (da!) noastre, ne-am delectat - fiecare cum am putut - cu turul de forță baladescă a lui Mircea Pânzaru. „Mistrețul cu colții de argint” într-o interpretare cu mult „relief” (în lipsa unui termen mai bun) - ar fi fost totuși recomandat un microfon ca să audă și cei din spate. Cei deconcertați de seriozitatea demersului artistic poate că și-au revenit odată cu „Crai de ghindă” - un text mai puțin cunoscut al lui Doinaș, într-o variantă cu o doză savuroasă de ironie. Iarăși, nu știu cât de mulți au înțeles poantele subtile (cele precum momentul cu DEX-ul au asigurat totuși câteva zâmbete) - nici eu nu pot să mă laud în privința asta. Dar, una peste alta, a meritat. Aștept totuși cu nerăbdare „happening”-urile la care au făcut referire Bogdan+Alina la un moment dat.
„Blue night”. Oscilând între masa „coconiană” de-afară și divanul din interior. By the way, Căldură va mai avea un „spin-off”: duminicile de chill-out cu Le Cocon. Să vedem cum iese. Ideea următorului eveniment Căldură: un tribut celebrului Flamingo de Neon, care a înviat data trecută dar a fost remarcat în treacăt doar de mine (Alex the chef a refuzat să comenteze). „Free jazz gratis”. În August, ediție obligatorie pentru Tristan Tzara. În rest, mâncare și stele.
3. Cronicăldură: #17 Flamingo de Neon, 6 iulie două mii doișpe
Din ce în ce mai multe fețe noi. Îl (re)salut cu această ocazie pe Dan Someșan - stay tuned, o să mai auziți de el. Bogdan: „te-ai levenit deja! Scrie cronica!” Altcineva: „ai scris deja cronica, înainte să vii?” Le Cocon vrea să-mi strivească bucățile de pizza. Liviu crede că vreau ca toți să scrie în stilul meu. Mania persecuției? Probabil.
Așezați pe scaunele și pernele (da!) noastre, ne-am delectat - fiecare cum am putut - cu turul de forță baladescă a lui Mircea Pânzaru. „Mistrețul cu colții de argint” într-o interpretare cu mult „relief” (în lipsa unui termen mai bun) - ar fi fost totuși recomandat un microfon ca să audă și cei din spate. Cei deconcertați de seriozitatea demersului artistic poate că și-au revenit odată cu „Crai de ghindă” - un text mai puțin cunoscut al lui Doinaș, într-o variantă cu o doză savuroasă de ironie. Iarăși, nu știu cât de mulți au înțeles poantele subtile (cele precum momentul cu DEX-ul au asigurat totuși câteva zâmbete) - nici eu nu pot să mă laud în privința asta. Dar, una peste alta, a meritat. Aștept totuși cu nerăbdare „happening”-urile la care au făcut referire Bogdan+Alina la un moment dat.
„Blue night”. Oscilând între masa „coconiană” de-afară și divanul din interior. By the way, Căldură va mai avea un „spin-off”: duminicile de chill-out cu Le Cocon. Să vedem cum iese. Ideea următorului eveniment Căldură: un tribut celebrului Flamingo de Neon, care a înviat data trecută dar a fost remarcat în treacăt doar de mine (Alex the chef a refuzat să comenteze). „Free jazz gratis”. În August, ediție obligatorie pentru Tristan Tzara. În rest, mâncare și stele.
3. Cronicăldură: #17 Flamingo de Neon, 6 iulie două mii doișpe
Ediția care se desfășoară în chiar acest moment este un eșec total... ba nu, un ișlic total.
V-am speriat?
Mai în glumă, mai în serios, am cam uitat acasă partea cu „free jazz gratis” - al treilea cuvânt a dispărut de pe afiș, iar primul e cam irelevant - din motive tehnice/de buget/de marketing, am renuntat și la free jazz, pentru ceva relativ convențional... but who cares? Poate doar Liviu, dar Liviu are o absență pe ziua de azi.
Oricum: avem nevoie doar de Flamingo în viața noastră. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Avem Flamingo? Avem. Iată, depunem aceste hârtii roz la altarul Său. Flamingo. Încălzește-ne cu neonul tău. Flamingo. O, flamingo roz... O, flamingo roz...
Avem hârtie igienică premium roz? Avem. Și ce am făcut cu ea? Papioane, cravate, brățări, bentițe... Am înnebunit? Probabil. Ne închinăm la un singur zeu - Flamingo. Dă-ne nouă astăzi lumina ta decorativă și îi iartă pe cei temători de ridicoli... hei, urechelniță.
The Crimson Wing. Un documentar. Cu. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Să dansăm!
Roz. Roz. Roz. „Optimismul total”. „Natură, nu kitsch”. Carte de muncă colectivă... Să nu fim triști: de fiecare dată când moare un flamingo, alți 50 decolează.
Mă, până la urmă ați dansat?
Deocamdată, lansez episodul pilot al minirubricii
Inter-pe-viu
1) Care a fost ultima dată când ați mâncat o prăjitură roz?
A: Acum 3 luni.
B: Pe 9 iunie.
2) Credeți că mântuirea e gratis?
A: Nimic nu e gratis. (hî hî hî)
B: Categoric, nu.
3) Am vreo pată pe obraz?
A: Nu ai, domnule.
B: Eu nuuuu văd pete pe obraz.
-----
Citatul zilei: „Frumusețea miroase a parizer”
4. Cronicăldură: Scena de Luni #2 duminică, 8 iulie, ”Cum necum trecum”
V-am speriat?
Mai în glumă, mai în serios, am cam uitat acasă partea cu „free jazz gratis” - al treilea cuvânt a dispărut de pe afiș, iar primul e cam irelevant - din motive tehnice/de buget/de marketing, am renuntat și la free jazz, pentru ceva relativ convențional... but who cares? Poate doar Liviu, dar Liviu are o absență pe ziua de azi.
Oricum: avem nevoie doar de Flamingo în viața noastră. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Avem Flamingo? Avem. Iată, depunem aceste hârtii roz la altarul Său. Flamingo. Încălzește-ne cu neonul tău. Flamingo. O, flamingo roz... O, flamingo roz...
Avem hârtie igienică premium roz? Avem. Și ce am făcut cu ea? Papioane, cravate, brățări, bentițe... Am înnebunit? Probabil. Ne închinăm la un singur zeu - Flamingo. Dă-ne nouă astăzi lumina ta decorativă și îi iartă pe cei temători de ridicoli... hei, urechelniță.
The Crimson Wing. Un documentar. Cu. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Flamingo. Să dansăm!
Roz. Roz. Roz. „Optimismul total”. „Natură, nu kitsch”. Carte de muncă colectivă... Să nu fim triști: de fiecare dată când moare un flamingo, alți 50 decolează.
Mă, până la urmă ați dansat?
Deocamdată, lansez episodul pilot al minirubricii
Inter-pe-viu
1) Care a fost ultima dată când ați mâncat o prăjitură roz?
A: Acum 3 luni.
B: Pe 9 iunie.
2) Credeți că mântuirea e gratis?
A: Nimic nu e gratis. (hî hî hî)
B: Categoric, nu.
3) Am vreo pată pe obraz?
A: Nu ai, domnule.
B: Eu nuuuu văd pete pe obraz.
-----
Citatul zilei: „Frumusețea miroase a parizer”
4. Cronicăldură: Scena de Luni #2 duminică, 8 iulie, ”Cum necum trecum”
„Ai venit de la plajă?” Nu. „De ce sunt canapelele argintii?” „Cine le-a adus?” Jack știe.
„Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el”.
Repetiții - înăuntru se aud țipete înfiorătoare (!?). Muzică clasică minimalistă: „Melc melc codobelc”. Un tribut lui Cristi Cotarcea. Fum de mici (CApșa Mică). „Pentru o criză de râs n-ai nevoie decât de un paradox”. Hai înăuntru, din profan î sacru, bilet dus-întors.
Să stăm pe jos - face bine la creier. Să dezlănțuim deci puterile suprarealiste ale naturii: mă, stihie ce ești! Timp de 2 minute: gâl-gâl-gâl-gâl-gâl-gâl. Urmează: ghemuirea în sine și lichefierea meduzei numite păr. Cioc cioc cioc. El, cu o carte de Blecher în mâini. A pus-o pe jos, deși podeaua e udă (biata carte...). Dansul febril al vieții. Să fim naivi: ceva înseamnă ceva dacă așa crezi (vezi scena despre jocul de cărți). Am putea oare să ne salvăm? Avem nevoie doar de o pauză de respirație. Se stinge lumina, iar cei doi fac unghi de 90°.
Gata? Biensurrealiste. Acum: să fim serioși. „Atac de acord”. Micul Cantemir: în curând pe micile ecrane. Între timp, păstrați-vă credința în timp: timpul trece altfel, să-l învelim în ciocolată roz.
P.S. Nu, nu v-am luat dulciuri!
5. Cronicăldură: #18 DA!
8. Cronicăldură: Scena de Luni #4, Patul Câinelui Roșu
„Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el”.
Repetiții - înăuntru se aud țipete înfiorătoare (!?). Muzică clasică minimalistă: „Melc melc codobelc”. Un tribut lui Cristi Cotarcea. Fum de mici (CApșa Mică). „Pentru o criză de râs n-ai nevoie decât de un paradox”. Hai înăuntru, din profan î sacru, bilet dus-întors.
Să stăm pe jos - face bine la creier. Să dezlănțuim deci puterile suprarealiste ale naturii: mă, stihie ce ești! Timp de 2 minute: gâl-gâl-gâl-gâl-gâl-gâl. Urmează: ghemuirea în sine și lichefierea meduzei numite păr. Cioc cioc cioc. El, cu o carte de Blecher în mâini. A pus-o pe jos, deși podeaua e udă (biata carte...). Dansul febril al vieții. Să fim naivi: ceva înseamnă ceva dacă așa crezi (vezi scena despre jocul de cărți). Am putea oare să ne salvăm? Avem nevoie doar de o pauză de respirație. Se stinge lumina, iar cei doi fac unghi de 90°.
Gata? Biensurrealiste. Acum: să fim serioși. „Atac de acord”. Micul Cantemir: în curând pe micile ecrane. Între timp, păstrați-vă credința în timp: timpul trece altfel, să-l învelim în ciocolată roz.
P.S. Nu, nu v-am luat dulciuri!
5. Cronicăldură: #18 DA!
După o absență îndelungată (cel puțin așa a părut), Căldură a revenit cu o nouă ediție dedicată fotografiei!
A fost o prezență numeroasă, au fost de față cele mai multe dintre figurile deja bine-cunoscute, dar și fet(z)e noi (prin jocul ăsta de cuvinte mă refeream mai ales la colegele mele... era și momentul să ajut să crească rating-ul!!!), plus surpriza asigurată de Ma Parlo, cel care de obicei este prezent cu noi numai prin intermediul afișelor sale...
Cei care au fost la Scena de Luni #2 își amintesc cu siguranță de Marian Adochiței - ei bine, actorul a fost de data aceasta în centrul atenției prin fațeta sa de fotograf: astfel, ne-am trezit cu pereții Terasei Cafelei invadați de fotografii, fotografii, fotografii, fotografii pe film, fotografii digitale, fotografii pe film! Și, într-adevăr, am avut de toate pentru toți - actorul-fotograf (pe când... fotografii în film?) nu s-a sfiit să recurgă la orice mijloace și la orice subiecte pentru „A fotograFI”. Vreți oameni obosiți? Texturi sau vitralii? Poate un apus de soare sau niște scoici? Vreți să intrați fără cască în cazinou? Aviem di tăti. Mai puțin autoportrete, but who cares?!? Cine n-are fotografii, să-și cumpere - și într-adevăr, cei mai mulți dintre noi am cumpărat cel puțin una - toate au fost la prețul de 10 lei - și cu autograf pe deasupra!
În rest, obișnuita prezentare a amfitrionului nostru, Bogdan Papacostea, secondat de maestrul Bebe Pitei și de însuși autorul, care a condimentat atmosfera cu „glume de fotografi”... Dar să dăm drumul la acțiune!
6. Cronicăldură: Scena de Luni #3, Puterea cuvintelor
A fost o prezență numeroasă, au fost de față cele mai multe dintre figurile deja bine-cunoscute, dar și fet(z)e noi (prin jocul ăsta de cuvinte mă refeream mai ales la colegele mele... era și momentul să ajut să crească rating-ul!!!), plus surpriza asigurată de Ma Parlo, cel care de obicei este prezent cu noi numai prin intermediul afișelor sale...
Cei care au fost la Scena de Luni #2 își amintesc cu siguranță de Marian Adochiței - ei bine, actorul a fost de data aceasta în centrul atenției prin fațeta sa de fotograf: astfel, ne-am trezit cu pereții Terasei Cafelei invadați de fotografii, fotografii, fotografii, fotografii pe film, fotografii digitale, fotografii pe film! Și, într-adevăr, am avut de toate pentru toți - actorul-fotograf (pe când... fotografii în film?) nu s-a sfiit să recurgă la orice mijloace și la orice subiecte pentru „A fotograFI”. Vreți oameni obosiți? Texturi sau vitralii? Poate un apus de soare sau niște scoici? Vreți să intrați fără cască în cazinou? Aviem di tăti. Mai puțin autoportrete, but who cares?!? Cine n-are fotografii, să-și cumpere - și într-adevăr, cei mai mulți dintre noi am cumpărat cel puțin una - toate au fost la prețul de 10 lei - și cu autograf pe deasupra!
În rest, obișnuita prezentare a amfitrionului nostru, Bogdan Papacostea, secondat de maestrul Bebe Pitei și de însuși autorul, care a condimentat atmosfera cu „glume de fotografi”... Dar să dăm drumul la acțiune!
6. Cronicăldură: Scena de Luni #3, Puterea cuvintelor
Actorul Mircea
Pânzaru s-a pregătit îndelung pentru a ne servi un minunat colaj
neomodernist centrat pe tema Cuvântului, de la logos-ul primordial și
limbajul primordial până la întrezăririle de azi care nu pot fi vizibile
decât ca tulburătoare tăceri. De la scenele cu dans din buric
(suficient de monoton încât să intrăm într-o stare de, citez din
memorie, „somn în trezie”) până la borgesiana povestire „Oglinda și
masca” - n-a lipsit mai nimic din ce putea să lipsească în scurtul
interval de timp. Așteptăm și continuarea (din moment ce „Puterea
cuvintelor” prelungește tematic demersul baladesc de acum 2 ediții).
După eveniment, au fost servite „Floricelele” - bucățele mici de hârtie cu mesaje „epifanice” pentru fiecare. În rest, pâine, fotbal și jazz. Cu ocazia aceasta, am practicat câteva dintre dansurile și săruturile pe care le veți vedea pe larg în ediția următoare a Căldurii...
7. Cronicăldură: #19 Sărutt-e
După eveniment, au fost servite „Floricelele” - bucățele mici de hârtie cu mesaje „epifanice” pentru fiecare. În rest, pâine, fotbal și jazz. Cu ocazia aceasta, am practicat câteva dintre dansurile și săruturile pe care le veți vedea pe larg în ediția următoare a Căldurii...
7. Cronicăldură: #19 Sărutt-e
Cu doar o
„căldură” înainte de 20, am continuat tradiția edițiilor gesturale, în
care o acțiune devine prin ea însăși artă (așa cum ne-au învățat
strămoșii avangardiști) - de data aceasta, arta sărutului. Evident, în
interpretare ludică.
„Bucurându-ne” (!!!) de o audiență mai restrânsă decât în mod obișnuit (să fie Vama de vină?), ne-am tolănit în interior (chiar mi-era dor de edițiile vechi, făcute în interior și nu pe gălăgioasa terasă) și ne-am preparat... buzele. Firește, și de data aceasta amfitrionul „Căldurii”, Bogdan Papacostea, a făcut prezentarea evenimentului și o scurtă istorie a sărutului. Au urmat două filme-happening, una cu sărutul ciclopului, cealaltă cu AAAA-AAAA. Prietenii știu de ce.
Și de data aceasta am avut floricele, dar nu cu mesaje ca cele de data trecută, ci... cu „TU” sau „_______”. Astfel, cei care au găsit „TU” (printre care m-am numărat și eu!) au fost aleși de hazardul obiectiv pentru a juca postura de zei modești, „fără publicitate” cum ar fi zis Tristan Tzara - să fie clar, n-am venit cu misionari, pur și simplu cei... interesați (ca să nu spunem supușii noștri binemuritori”) ne-au oferit ofrande + un sărut sacru, la alegere (tehnici: sărutul fluturilor, sărutul extratereștrilor, sărutul nasurilor, sărutul urechilor, sărutul jugularei, etc.). După care încă un joc de societate: iepurașul (imaginar doar pentru cei în afara cercului!). Și tot așa, până ce ne-a venit să strigăm: BBBB-BBBB... (Ultima parte e de la mine...)
Așadar, cei care au ratat ediția... ne pare rău! Stați pe fir (sau, cum ar zice englezul, „stay tuned”) - mai avem încă surprize și ași în mânecă!
„Bucurându-ne” (!!!) de o audiență mai restrânsă decât în mod obișnuit (să fie Vama de vină?), ne-am tolănit în interior (chiar mi-era dor de edițiile vechi, făcute în interior și nu pe gălăgioasa terasă) și ne-am preparat... buzele. Firește, și de data aceasta amfitrionul „Căldurii”, Bogdan Papacostea, a făcut prezentarea evenimentului și o scurtă istorie a sărutului. Au urmat două filme-happening, una cu sărutul ciclopului, cealaltă cu AAAA-AAAA. Prietenii știu de ce.
Și de data aceasta am avut floricele, dar nu cu mesaje ca cele de data trecută, ci... cu „TU” sau „_______”. Astfel, cei care au găsit „TU” (printre care m-am numărat și eu!) au fost aleși de hazardul obiectiv pentru a juca postura de zei modești, „fără publicitate” cum ar fi zis Tristan Tzara - să fie clar, n-am venit cu misionari, pur și simplu cei... interesați (ca să nu spunem supușii noștri binemuritori”) ne-au oferit ofrande + un sărut sacru, la alegere (tehnici: sărutul fluturilor, sărutul extratereștrilor, sărutul nasurilor, sărutul urechilor, sărutul jugularei, etc.). După care încă un joc de societate: iepurașul (imaginar doar pentru cei în afara cercului!). Și tot așa, până ce ne-a venit să strigăm: BBBB-BBBB... (Ultima parte e de la mine...)
Așadar, cei care au ratat ediția... ne pare rău! Stați pe fir (sau, cum ar zice englezul, „stay tuned”) - mai avem încă surprize și ași în mânecă!
8. Cronicăldură: Scena de Luni #4, Patul Câinelui Roșu
„Nucleul dur” al
Căldurii, Alina Pachițanu și Bogdan Papacostea + cea care a dansat din
buric pentru voi data trecută, Cristina Garabețanu = un performance
suprarealist-expresionist cu tot dichisul ritualic necesar: delir
automatic, poezie pur-sânge (la propriu!), action painting în direct și
în exclusivitate... ce mai, spectacolul (brutal... și chiar am avut și
niște „metal”!) a făcut parte din categoria „și oamenii sunt animale”.
Sau „Copii, să nu faceți asta acasă”. Sau „Dacă săpați patul altuia, vă
mânjiți cu el (?!)”. Sau cum vreți. În orice caz, morala este: să nu
pictați cu roșu.
...Culmea nesimțirii: luna se plimbă printre nori, plină de serenitate, de parcă n-ar ști câte se petrec aici, jos. Doar marea ne-ar arunca, atunci când ne așteptăm mai puțin, valurile de păcate ce s-au depus ca sarea...
9. Cronicăldură: Scena de Luni #5, Stația de autobuz
10. Cronicăldură: Scena de Luni #6, Acest fierbinte labirint de tigri
"Acest fierbinte labirint de tigri" este indraznetul titlu al celei mai noi piese semnate Mircea Panzaru - ca intr-un fluviu, spiritul scenetelor sale anterioare se revarsa intr-o noua culme, pe cat de compacta, pe atat de mareata. Carcotasii ar putea spune ca neomodernismul, deplangand starea de criza a cuvintelor, ar fi desuet si separat de real... dar, spre deosebire de altii, Mircea Panzaru stie sa contrapuncteze momentele de gravitate cu cele "minore", in cheie ironica, stie sa infuzeze o tusa neosuprarealista-balcanica. Apocalipsa dupa Panzaru, desigur, nu vine cu extraterestri mancatori de oameni sau roboti uriasi - din contra, ultimii trei oameni de pe Pamant joaca aceeasi piesa tulburatoare care se joaca de milenii: tragicomedia oamenilor supusi inevitabil acelorlasi greseli, acelorlasi complexe si remuscari... aceleiasi neputinte de a se sustrage altfel decat prin rastignirea retoricii...
Cam asta a fost povestea (interpretata de mine, se subintelege ca nu e neaparat si cea mai adecvata interpretare, fiind suficiente aluzii care mi-au scapat, iar despre jocul actorilor sunt cu atat mai putin avizat sa vorbesc). Micuta casa a cafelei a fost neincapatoare, iar manifestarea a fost inchisa cu lansarea unui CD cu poeme recitate de Mircea Panzaru, "Poarta spre Cer".
11. Cronicăldură: Scena de Luni #7, Richard al III-lea
12. Cronicăldură: Scena de Luni #8, Monoloagele vaginelor
...Culmea nesimțirii: luna se plimbă printre nori, plină de serenitate, de parcă n-ar ști câte se petrec aici, jos. Doar marea ne-ar arunca, atunci când ne așteptăm mai puțin, valurile de păcate ce s-au depus ca sarea...
9. Cronicăldură: Scena de Luni #5, Stația de autobuz
Am ajuns deja la a
cincea ediție! Iată că, într-un joc al contrastelor, am avut de data
această o piesă aproape diametral opusă celei de data trecută. Și de
data aceasta, instinctele persistă, dar în loc de un delir suprarealist
intens, de necontrolat, avem de data acesta un protagonist timid (în
interpretarea echilibrată a lui Marian Adochiței) care nu-și
exteriorizează visele erotice, deși, în deznodământ, va primi un răspuns
de la realitate (adică fata anonimă interpretată de Alina Manțu)...
Este o poveste de dragoste așa cum este ea înțeleasă în
contemporaneitate, cu toate frustrările, neajunsurile inerente. Așadar,
scenariul lui Bogdan Papacostea nu vine cu nicio revelație în privința
asta, rămânând la nivelul realismului, dar mai degrabă un realism cald,
empatic decât unul crud, cinic. (Aceasta este o notă critică cât se
poate de subiectivă, observațiile mele fiind inevitabil legate de felul
în care eu văd lucrurile.)
În schimb, nu pot să aduc niciun fel de reproș în ceea ce privește mijloacele tehnice - piesa a avut parte de un surplus de originalitate datorită abordării alese de către scenarist: pe ecranul din spate s-a derulat un tur cu autobuzul 40 (ceea ce explică prețul biletului de intrare), iar actorii au jucat în fața noastră fără a scoate niciun cuvânt, în timp ce boxele au redat fluxul conștiinței din creierii protagoniștilor...
În concluzie, încă un succes pe Scena de Luni, care promite succese și mai mari în viitorul apropiat - spectatorii au un motiv pentru care să-și lingă degetele de plăcere...
În schimb, nu pot să aduc niciun fel de reproș în ceea ce privește mijloacele tehnice - piesa a avut parte de un surplus de originalitate datorită abordării alese de către scenarist: pe ecranul din spate s-a derulat un tur cu autobuzul 40 (ceea ce explică prețul biletului de intrare), iar actorii au jucat în fața noastră fără a scoate niciun cuvânt, în timp ce boxele au redat fluxul conștiinței din creierii protagoniștilor...
În concluzie, încă un succes pe Scena de Luni, care promite succese și mai mari în viitorul apropiat - spectatorii au un motiv pentru care să-și lingă degetele de plăcere...
10. Cronicăldură: Scena de Luni #6, Acest fierbinte labirint de tigri
"Acest fierbinte labirint de tigri" este indraznetul titlu al celei mai noi piese semnate Mircea Panzaru - ca intr-un fluviu, spiritul scenetelor sale anterioare se revarsa intr-o noua culme, pe cat de compacta, pe atat de mareata. Carcotasii ar putea spune ca neomodernismul, deplangand starea de criza a cuvintelor, ar fi desuet si separat de real... dar, spre deosebire de altii, Mircea Panzaru stie sa contrapuncteze momentele de gravitate cu cele "minore", in cheie ironica, stie sa infuzeze o tusa neosuprarealista-balcanica. Apocalipsa dupa Panzaru, desigur, nu vine cu extraterestri mancatori de oameni sau roboti uriasi - din contra, ultimii trei oameni de pe Pamant joaca aceeasi piesa tulburatoare care se joaca de milenii: tragicomedia oamenilor supusi inevitabil acelorlasi greseli, acelorlasi complexe si remuscari... aceleiasi neputinte de a se sustrage altfel decat prin rastignirea retoricii...
Cam asta a fost povestea (interpretata de mine, se subintelege ca nu e neaparat si cea mai adecvata interpretare, fiind suficiente aluzii care mi-au scapat, iar despre jocul actorilor sunt cu atat mai putin avizat sa vorbesc). Micuta casa a cafelei a fost neincapatoare, iar manifestarea a fost inchisa cu lansarea unui CD cu poeme recitate de Mircea Panzaru, "Poarta spre Cer".
11. Cronicăldură: Scena de Luni #7, Richard al III-lea
Când organizatorii
nu-s acasă, actorii (se) joacă pe masă... Glumesc, nu e vorba de nicio
masă. Din moment ce Alina și Bogdan sunt plecați din localitate, am fost
însărcinat cu tradiționala prezentare-prefață de dinaintea
spectacolului... fiind începător, nu m-am descurcat formidabil... dar să
trecem la esențial.
Deja bine-cunoscuții Mircea Pânzaru și Cristina Postolache ne-au încântat cu o scenă din piesa shakespeariană Richard al III-lea, într-o interpretare, fie-mi iertat clișeul, de zile mari. Fiind două personaje complexe, cu emoții puternice și într-un fel contradictorii, Lady Ann și Richard au ridicat, cu siguranță, dificultăți mari actorilor, dar s-au descurcat de minune, mai ales ținând cont de ploaia de camere de fotografiat care lansau cascade de zgomot... Nu e niciun eufemism aici - drept dovadă, m-a încântat, de pildă, versatilitatea de care a dat dovadă Cristina Postolache sau convingătoarele rânjeturi ale lui Mircea Pânzaru. Eforturile lor - știu sigur - uriașe de a lovi replicile la perfecție au dat roade. Chiar merită aplauzele noastre... mai ales că - cel puțin așa sper - va fi postată pe cât de curand filmarea...
Deja bine-cunoscuții Mircea Pânzaru și Cristina Postolache ne-au încântat cu o scenă din piesa shakespeariană Richard al III-lea, într-o interpretare, fie-mi iertat clișeul, de zile mari. Fiind două personaje complexe, cu emoții puternice și într-un fel contradictorii, Lady Ann și Richard au ridicat, cu siguranță, dificultăți mari actorilor, dar s-au descurcat de minune, mai ales ținând cont de ploaia de camere de fotografiat care lansau cascade de zgomot... Nu e niciun eufemism aici - drept dovadă, m-a încântat, de pildă, versatilitatea de care a dat dovadă Cristina Postolache sau convingătoarele rânjeturi ale lui Mircea Pânzaru. Eforturile lor - știu sigur - uriașe de a lovi replicile la perfecție au dat roade. Chiar merită aplauzele noastre... mai ales că - cel puțin așa sper - va fi postată pe cât de curand filmarea...
12. Cronicăldură: Scena de Luni #8, Monoloagele vaginelor
Mai cu putere! Pe
Scena de Luni a prins viață o recentă și controversată capodoperă
postmodernă, „Monoloagele vaginelor” de Eve Ensler. Cele două actrițe
(Cristina Postolache și Marta Anghel) au făcut față cu brio provocării -
replicile fiind cel puțin „verde-în-față” și obligatoriu însoțite de un
„eye contact” tăios. Iar spectatorii au încercat și ei cum au putut să
arunce mingea la fileu în pasajele interactive... Piesa, la fel ca alte
producții literaro-artistice contemporane, se bazează pe o strategie
subtilă: dincolo de oceanul de derizoriu și mizerabilism exhibat la
suprafață, dincolo de perspectiva decăzută în profan, se ascund abil
umbrele acelorlași chestiuni care frământă omenirea dintotdeauna. În
centrul piesei stă - și asta este exclusiv interpretarea mea -
cunoașterea de sine, o premiză care mi se pare cea adecvată oricât de
mult ar părea ca ar fi vorba numai de o explorare superficială a
materialității corpului uman (oricum, corporalitatea și sexualitatea,
până în modernitate, au beneficiat și ele de valențe metafizice). Că
lucrurile nu sunt așa de simple o dovedește însuși statutul misterios al
organului pe care este centrată piesa - mister care justifică nebuloasa
semantică, am putea spune demnă de fantoma ilustrului Ionesco... tocmai
denunțarea acestei metaforizări și sentimentul de libertate și
autenticitate procurat asigură, cred eu, acel grăunte de epifanie care
salvează piesa pe muchie de cuțit... în ceea ce privește restul, deja nu
mai e treaba mea, ci treaba fetelor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu