povestea căldurii pe lung și pe larg... (amintiri de la căldură, ediție necenzurat!)

contextul: după moartea lui Marin Mincu, a lui George Vasilievici și a revistei Tomis, a devenit un clișeu ideea că în Constanța nu se întâmplă nimic în plan cultural („vidul ovid”). Sorin Dinco a susținut de mai multe ori la „căldură” că reala problemă n-ar fi inexistența evenimentelor culturale, ci slabele ecouri ale acestora în afara „provinciei”...

rewind: în 2002 a avut loc o schimbare radicală de format a revistei Tomis, dar și o schimbare cel puțin controversată a componenței redacției. cei care au fost nevoiți să plece (scriitori din generațiile anterioare, incl. Nicolae Motoc, unul dintre cei care au fondat revista în 1966) au fondat o nouă revistă (Ex Ponto, care apare și azi, dar având circulație restrânsă și alt target decât Tomis). înainte ca revista să dispară definitiv la începutul lui 2011 (după ce fondurile revistei au fost retrase în vara 2010 prin hotărârea Consiliului Local, iar revista a continuat să apară o vreme sub egida fundației Arta), Tomis a dat naștere multor controverse locale prin literatura tânără și necenzurată pe care a promovat-o. dar au fost organizate multe evenimente: colocviile tomitane, atelierele revistei tomis/primăvara poeților, festivalul internațional „ovidius”, cenaclul tomisseisme etc. și - de bine, de rău - s-a dezvoltat o legătură cu manifestările „generației 2000” din București și nu numai (de pildă, o strânsă legătură de prietenie cu frații Vakulovski și revista Tiuk din Chișinău).

în fine, nu mai insist, nu știu toată istoria revistei Tomis, nici măcar cea vizibilă cu ochiul liber; am fost doar un colaborator marginal care a debutat în revistă „la spartul târgului”. am prins doar ultima perioadă, cea în care Dan Mihuț depunea eforturi să scoată revista în condiții puțin spus grele, și puțin din penultima perioadă, în care Bogdan Papacostea era redactor-șef - am venit la scurt timp după moartea lui Vasilievici, care mi-a citit textele pe care i le-am dat lui Ion Faiter, dar care nu m-a cunoscut niciodată, așa cum nici eu nu i-am citit poeziile decât imediat înainte să aud vestea... am zugrăvit această poveste (în care mai mult ca sigur am îngroșat niște linii (în speță, ideea de „conflict între generații” care era, mai degrabă, de conflict între valori, ceea ce n-a împiedicat unii vechi redactori și colaboratori să scrie la Tomis; de asemenea am cunoscut o cititoare care s-a obișnuit în cele din urmă cu trecerea la „noul” Tomis, după ce a fost inițial șocată...) și am subțiat altele, dar ce să fac!) pentru că din așchiile revistei Tomis s-a desprins „căldură”.

eu (Yigru, dacă nu v-ați lămurit încă) și cu Dan Mihuț am venit invitați (pe facebook!) la micul eveniment organizat de către Bogdan Papacostea și Alina Pachițanu. tuspatru de la Tomis! refuz să cred (dar nu pot ști precis!) că Bogdan avea idee câtă amploare ar putea avea evenimentul. dar „căldura” n-a fost concepută ca un one-off, din moment ce, la sfârșitul primei ediții, Bogdan a promis că evenimentul va avea o frecvență săptămânală. cel puțin așa „țiu” eu minte! încă o precizare: în ultimii ani, revista Tomis, departe de a fi strict literară, a găzduit nenumărate pagini muzicii, fotografiei, picturii, arhitecturii, baletului, etc. Astfel încât nu e de mirare că această - să-i zicem pompos - multidisciplinaritate s-a revărsat în „căldură”. E o direcție cât se poate de legitimă, de atractivă și de... posibilă (fiindcă la Casa Cafelei avem ecran, videoproiector, laptop și... mâncare!), dar după „mutările de trupe” am fost nevoiți să reducem într-o oarecare măsură „căldura” la literatură - deh, „după buget”!... dar anul viitor vom pregăti mai multe surprize!...

altminteri, criticile pe care le-am auzit la adresa edițiilor vechi se refereau la „cvasiliteratura” și manevrele neodadaisto-suprarealiste care aveau loc. obișnuit cu avangarda, psihanaliza și psihedelia, nu m-a deranjat nici măcar ediția „karaoke” (în care am auzit „o mio babbino caro” de câteva zeci de ori - recunosc, am miorlăit și eu de câteva ori, nu fără pălăria verde și îmbrăcămintea „op art” din dotare!) - la ediția intitulată scandalos „Scroafa lu Patapievici” n-am fost, din păcate (căldură 7-8-9 sunt singurele ediții la care am lipsit, ba din cauza faptului că n-am fost invitat, ba că s-a nimerit (la c.9) să fiu ocupat la... sesiunea de comunicări științifice!!), dar am mai văzut respectivul „squirt-metraj” la o ediție anterioară - nefiind altceva decât un biet „meme” youtubist pornit de „tâmplarul dadaist” Vali Kioru. doar umor sec, dadaist, nici vorbă de Patapievici sau de critică la adresa acestuia...

momentan, Le Cocon organizează un șir de evenimente lunare, „warm/cold art”, care recuperează o bună parte din atmosfera laxă care a dominat edițiile de vară ale „căldurii”, precum și mixul multimedia/multiart. nu vreau totuși să sugerez că Le Cocon a „furat” ideea sau că „warm art” ar fi o colonie a „căldurii”! nicidecum. revenind puțin la context, să amintesc un eveniment organizat de Adela Beiu, Le Cocon și Andrei Costache (sper că n-am uitat pe cineva) la Cafe dArt, în decembrie 2010: „fetișval/fetishval de poezie live gratis” (eveniment la care a participat neașteptat de multă lume, fiindcă oricine a putut veni să citească poezie (sau să fie citit de către actori!), iar afișele, promovarea s-a realizat cu multe săptămâni în avans!). deloc întâmplător, Dan Mihuț, Alina Pachițanu și cu mine am participat și am avut locuri rezervate („loja Tomis”!!), unde s-au vândut exemplare din (pen)ultimele numere ale revistei (de fapt, a fost ultimul eveniment la care a participat, dar nu și organizat, Tomis) și unde, înghesuiți, am asistat la beția de poezii, adeseori cu iz douămiist (mai pe șleau, limbaj dezinhibat!) și adeseori slab calitative (dar au fost și excepții). Mai țin minte și acum tracul pe care l-am avut; fiind primul recital pe care l-am citit, nu e de mirare că am citit poemele mele (neo)dadaiste fără eye contact, de altfel aveam atâta lumină în fața mea încât nu vedeam pe nimeni din sală, doar auzeam reacțiile lui Mihuț... dar gata cu poveștile. Le Cocon și Andrei Costache au mai organizat recitaluri în diverse cluburi, precum Pulse, precum regretatul Bibliotek (unde a fost și lansarea 4+4/ in memoriam Marin Mincu, la care au participat Ștefania Mincu, Octavian Soviany și ce-a mai rămas din Grupul de la Constanța (Mircea Țuglea, Sorin Dinco, Mugur Grosu, Grigore Șoitu), moderator fiind Dan Mihuț) sau precum obscurul Roots (filmările de la Cafe dArt, Pulse și Roots sunt încă disponibile pe youtube), unde am citit în aceeași seară în care am participat la... cenaclul Mihail Sadoveanu! cel mai longeviv eveniment cultural din Constanța, dar și un cadru rigid, acuzat de veleitarism... am fost acolo nu atât „pentru a face mișto” (ceea ce m-ar fi „salvat” în ochii unora!), ci pentru că am vrut să citesc cu un an în urmă (atunci când treceam printr-o fază pseudo-clasicistă!), iar ediția cu mine a fost amânată până în aprilie. până la urmă, a fost un experiment, voiam să testez reacția unui public presupus a fi impermeabil la poezie mai tânără. poeziile mele aveau pe-atunci o oarecare irizație eminesciană și blagiană (pentru care am fost suspectat de... cumințenie!), păstrând totuși unele influențe avangardiste (precum și inconfundabila obsesie culinară!), astfel încât am fost tratat ca un avangardist suportabil și aproape sorescian... reacții favorabile care s-au încheiat în momentul în care m-a sunat Le Cocon și am fost nevoit să plec intempestiv de la cenaclu, spre mirarea lui Geo Vlad („în 40+ ani de cenaclu nu s-a întâmplat ca să ne suprapunem cu alt recital de poezie!”) și neplăcerea vădită a celorlalți din sală (care au crezut poate că e un gest de frondă), ca să ajung la Roots... am insistat atât de mult pe faza asta pentru a completa „tabloul” contextului. numele cenaclului Sadoveanu e menționat aproape întotdeauna cu o notă peiorativă, și nu fără dreptate, dar măcar există în continuare și, de bine, de rău, au trecut pe-aici inclusiv Mugur Grosu și George Vasilievici - deși lectura lui Mugur a stârnit nedumerire, iar Vasilievici și-a renegat ulterior versurile din această perioadă (vol. „Îngerul negru”)...

*

flashback: bulevardul mamaia. dinspre ovidius m-am îndreptat înspre delfinariu, căutând cu „ochiometrul” hotelul royal. așa scria pe feisbuc: lângă fosta școală 1, aproape de hotel royal... am mers pe jos până ce am găsit vestitul TheCoffeeShop. nimeni înăuntru, în față (ulterior, partea asta a fost complet abandonată). terasa goală. mă îndrept spre ușă: țoc țoc. aici se face evenimentul? zic eu. pe atunci nu știam fețele de-aici, m-au lăsat să intru, dar n-am respirat ușurat decât atunci când l-am văzut pe bogdan. între timp vine și dan mihuț. alina pachițanu. cristina vasile și sanda papacostea/miro san (care au venit cu obiecte handmade și fotografii, de aici și subtitlul de vernisaj de pe afiș) - le știu de la librăria sophia (care s-a închis mai încolo, în vară, dar care se afla în agonie de ceva vreme). pe liviu cristescu l-am cunoscut acolo. țin minte și acum discuțiile între mine, mihuț și liviu cristescu despre avangardă și toate cele. eticheta la control, vă rog: liviu cristescu se declara nu doar nouăzecist, ci și... „metal(l)ist”! dar, din câte ne-a spus, romanul lui de 1000+ pagini ar putea fi un experiment foarte simpatic. dacă publicat - dar ar avea nevoie de o ladă cu bani... muzica (niște coltrane în fundal) s-a întrerupt pentru a face loc părții de recital, care, ca la mai toate edițiile ulterioare, a început nu la ora 19, ci la 20 și ceva... nu poezii, așa cum scria pe afiș, ci un fragment de roman scris de bogdan. câte un exemplar imprimat pentru fiecare - nu știu pe unde mai am exemplarul, poate prin sufragerie... țin minte că i-am spus lui bogdan: o scriere cam „deprimistă” pentru gusturile mele, dar cu o construcție decentă (din câte mi-am putut da seama pe loc). după care un lung after hours, plin cu discuții în același gen (nu mai țin minte cu cine am mai discutat). am plecat după ce au plecat și mihuț, și cristescu - și cam ăsta va rămâne obiceiul meu... ce bine că nu mi-am ars geaca! mi-am lăsat geaca la marginea canapelei, neobservând că acolo e și un „reșou” (sau, informal, „reșeu”), un calorifer dat la maxim!... din ce am auzit de la bogdan și alina (și sper să nu mă înșel), acest calorifer e unul dintre motivele pentru care evenimentul a fost botezat „căldură”... și la edițiile următoare, caloriferul ne-a păstrat într-o atmosferă cel puțin călduță, până ce a venit vara...

*

(not so) fast forward: dacă la prima ediție a citit bogdan, la a doua a citit alina. dar, evident, cu prezentarea lui bogdan, care s-a descurcat, părerea mea, mult mai bine decât mine în postura de histrion. poate singurul meu reproș este îndreptat înspre faptul că, mai ales spre finele verii, bogdan a declarat în repetate rânduri, ca o lozincă, „facem aici un eveniment unic, special în constanța” (sau cam așa ceva). iartă-mă, bogdane, dar nu putem fi până la urmă siguri! tot în iulie amelia stănescu (prezentă și ea la primele călduri, acum mi-am amintit, pe când nu a apărut încă volumul „așternuturi de ploaie”) a organizat o chestie cu jazz și poezie, de care nici n-am auzit. la fel de bine s-ar putea să fie vreun cenaclu grozav într-un liceu oarecare sau chiar într-o bodegă din km 4-5 (exagerez acum, dar doar un pic! nu știi niciodată de unde sare iepuroiul!) și eu să nu fi auzit!... am I too unreliable? get used to it.

alina a citit niște poeme absolut psihedelice, printre care și un videopoem absolut epic, cu un soundtrack (de la trip-hop până la rammstein, „amerika amerika”) pe cinste, redat la fidelitate joasă (ceea ce explică titlul de pe afiș: „are you still married?”...) și adeseori câte 2-3 melodii în același timp... ceva nu departe „cvasiliteratura” (în accepția obișnuită dar și/sau în accepția lui marin mincu, aceea de „literatură cu riscuri”) de telefon mobil a lui mugur grosu și, mai nou, le cocon, nelipsind nici neosuprarealismul clinic pe care s-a axat alina pachițanu (drept pentru care am auzit bârfe, vorbe pe la uși că alina ar fi... nebună cu acte în regulă! pe când ea, lucrând la spitalul mare (apropo de cartea ei „curtea interioară”, publicată la tracus arte), știe tot ce trebuie ca să mimeze la perfecție, dacă ar vrea. în fine, nu mai comentez (nici respectivele guri rele nu păreau a fi tobe de psihanaliză și suprarealism, iar dacă vreți fișă medicală... nu scrie pe mine facultatea de medicină!)... la ediția cu numărul 13, a citit din nou poezii, de data aceasta dintr-o plachetă samizdat (adică scoasă în regie proprie!) intitulată „conviețuirea în trei”, în aceeași stil (în ceea ce privește calitatea - sincer, nu mai țin minte cine știe ce din seara aceea, mai mult dizertația teologică a lui bogdan - chiar așa, rublev a fost tare la vremea lui...)

ediția cu #3: rândul meu. de-acum încolo, sunt, aș putea spune, „vioara a treia” - moderatorul de back-up, care a fost nevoit să bălbâie câteva cuvinte în ultimele ediții ale scenei de luni - dar despre asta mai încolo. am fost invitat să citesc poezii. și am venit cu un ciclu imens de poezii care a însumat 30 de minute (doar lectura!) și 3-4 ani (perioada în care au fost scrise poeziile)! cu alte cuvinte, șoc intensiv! dar, înainte de eveniment, bogdan m-a sunat pentru o sesiune foto în fața cazinoului. așa s-a născut fotografia de pe afiș, în care pozez cu o carte de heidegger în mână (de ce tocmai heidegger? pentru că titlul era scris cu roz!), îmbrăcat într-un „suman” arhaic (și, evident, rigid pe dinăuntru!) și cu fesul meu roz preferat. la eveniment m-am trezit însă în condiții chiar mai dificile! am stat nu numai cu sumanul, dar și cu casca de biciclist și fularul lui bogdan, asediat pe deasupra de videoproiectorul ocupat cu alice în țara minunilor!... but challenge accepted. și m-am descurcat. oamenii chiar s-au distrat, iar bogdan, și după evenimentul acela și cu câteva luni după, a reținut această ediție ca fiind „cea mai reușită”. părerea lui!

*

nu m-am lămurit dacă a fost într-adevăr ziua lui bogdan - dar din moment ce evenimentul (căldură 4) a avut subtitlul CRIZA 36, foarte probabil. cert este că niște actrițe alegorice (elementale sau ceva de genu) au invadat locația și mai-mai să-l răpească pe bogdan... care a jonglat și el tot în perimetrul costumației, pe măsură ce ne citea, alternativ, din poeziile lui și din poeziile lui bukowski. desigur, nu fără un pahar de vin. dar nu mai țin minte aproape nimic din respectivele poezii (mai ales ale lui, că bukowski îmi e semi-familiar...). cam asta e. mai interesant din punctul meu de vedere a fost căldură 5, care nici măcar n-a beneficiat de un afiș. dacă țin minte bine, am fost chemați în ultimul moment sau am mers la ora obișnuită fără să apară nimic pe facebook - iar dacă a apărut, nu s-a păstrat... cert este doar conținutul ediției: a fost o seară „folclorizantă”. ultimele 3-4 ediții, începusem deja să practicăm „cadavre exquis” (poate impropriu spus) - fiecare dintre noi scria un rând și apoi primul cuvânt de pe următorul rând, după care împătuream primul rând și îl dădeam mai departe... cu alte cuvinte, improvizație liberă, cât se poate de dadaisto-suprarealistă. dar, în cazul ediției folclorizante, am avut o rigoare: să folosim câte-un arhaism sau regionalism dintr-o lungă serie tipărită de alina, dacă nu mă înșel... din ce s-a întâmplat „pe scenă” (adică în acel loc central din fața videoproiectorului) rețin acum doar recitalul acelui tip simpatic al cărui nume nu îl mai rețin, dar care nu poate fi decât viorel (!) ori victor... în fine, vorba lui gellu naum, numele nu contează, poți să mă chemi și kikiriki, și wolfgang... dar acel viorel/victor (care, de altfel, a fost la multe ediții ale „căldurii”, ca și acel individ care seamănă, după mine, cu vasile leac...) a cânta strașnic din fluier! am și eu un fluier de plastic identic, cu diferența că atunci când eu sau mama mea încercăm să cântăm, nu ne iese decât o notă, care seamănă cu imnul samovarului...

în fine, am avut atunci (mă refer la ediția #5) un guest star care n-a mai revenit în 2012 la căldură, dar pe care o voi invita la un moment dat anul viitor: delia vărzariu, care ne-a citit puțin din romanul ei culinar (așa țin minte) și din câteva poezii (primele ei poezii). sper că o să mai auziți de ea în curând!

căldură #6 - maria callas, o mio babbino caro, pe youtube, pus „on repeat” de câteva zeci dacă nu sute de ori! mi s-a imprimat pe creier, și azi aș recunoaște melodia... dar a fost o ediție curat suprarealistă! după ce am văzut afișul pe facebook (din care nu lipsea op art-ul), mi-am luat o bluză sau geacă (nu știu cum să o definesc) cu dungi și am ajuns la casa cafelei, nu fără gura căscată în fața colajului „SUNT ÎN TIMPUL VIEȚII” pe care alina (cred că ea e capul răutăților!) l-a amplasat pe un scaun. după care surprizele s-au ținut lanț - am pozat, nu fără candoare, cu aripi roșii de fluture și o pălărie verde-sclipici în cap! am avut apoi parte și de (deja banalele) cadavre, dar unic a fost momentul de karaoke, în care am miorlăit și eu o mio babbino caro. în rest, ce să mai zic, you had to be there.

*

așa cum am scris mai sus ^^^^^^^^^^, n-am fost la edițiile #7, #8 și #9 din căldură. așa că pas! dar cine e curios, să se uite pe secțiunea de poze + video

*


în sfârșit, magazinul de cafea s-a mutat pe terasă, iar căldura celebrului reșou a dispărut! afișul înfipt în darts, radio-ul antic în spatele căruia bubuiau boxe moderne (pozele în care „manipulam” volumul au făcut carieră, incl. pe coperta a patra a volumului meu de „cacao”), colajul cu ramă clasică „MAGAZINUL DE CAFEA”, zidul numai bun pentru videoproiector (aiurea, abia după a apus soarele a început să se vadă ca lumea) - iată, astfel, debutul „căldurii în aer liber”, fie el și de bd. mamaia. gălăgia și-a arătat colții repede (mai ales la ediția cu liviu cristescu, cam răgușiț, fără microfon și cu o lectură prea rapidă, părerea mea!), dar era o kestie să-l vezi pe bogdan papacostea făcându-și apariția pe bicicletă (casca lui bogdan ați văzut-o pe capul meu, la căldură 3 roz) sau pe alina pachițanu coborând din 40 la stația care era chiar vizavi de casa cafelei. sau pe liviu cristescu venind pe jos, imperturbabil, așteptând răbdător în fața zebrei inexistente, fiindcă - desigur - de ce ar fi mai mult de o zebră pe kilometru? să nu-mi spună nimeni povești de circulație - știu doar că traficul era uneori cu flux și cu reflux, astfel încât uneori nu mai trecea nicio mașină (fiindcă toate stau și așteaptă la intersecția cu ion rațiu...). dar să trecem la căldurile noastre.

dacă ediția 10 a fost o ridicare la pătrat a cadavrelor pe care le-am făcut și până atunci (am mai jucat și alte jocuri suprarealiste în seara aceea, dar chiar nu mai țin minte!), ediția cu numărul 11 a fost mult mai specială.
de constantin+elena, alina a făcut un colaj care încă se află pe youtube, cu versuri din Elena Farago, niște frânturi dintr-o înregistrare cu Noica (evident, Constantin!) + o electrocardiogramă sau alina știe ce se aude în timpul colajului - ce bine că respectivul colaj nu s-a dat la volum tare decât de câteva ori... „dar atunci, iarăși, cine se aduna cu cine?!” totuși, ediția se remarcă prin momentul muzical, primul de acest gen la căldură: iani și cristi au cântat la vioară și chitară acustică (așa țin minte), jonglând între tango-uri și... britney spears și mj! interpretarea din smooth criminal chiar ne-a descrețit frunțile...



(va urma)